Acasă / Noutăți / Finalizare proiect „Parcul Național Retezat 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”

Finalizare proiect „Parcul Național Retezat 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”

Finalizare proiect „Parcul Național Retezat 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”

În perioada mai – septembrie 2025, Asociația Rangerilor din România, în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat, a derulat proiectul „Parcul Național Retezat 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România, prin programul Spații Verzi – Arii Naturale Protejate.

Proiectul a marcat aniversarea a 90 de ani de la înființarea primului parc național din România, Parcul Național Retezat, printr-o serie de activități dedicate tinerilor din comunitățile locale, având ca scop dezvoltarea spiritului civic, ecologic și responsabilitatea față de patrimoniul natural și cultural al zonei.

Printre rezultatele principale ale proiectului se numără:

  • Organizarea evenimentului „Ziua Tinerilor în Arii Protejate (Youth in Parks Day)”, prima acțiune coordonată integral de tinerii din noul Consiliu, care a reunit peste 30 de participanți în activități de ecologizare, ateliere educative și sesiuni de discuții despre rolul tinerilor în conservarea naturii.
  • Tabăra Junior Ranger 2025, organizată în Parcul Național Retezat, la care au participat 15 elevi selectați în urma concursului „90 de ani de Retezat – Ce pot face tinerii pentru natură?”. Tinerii au învățat despre biodiversitate, rolul rangerilor și protejarea habitatelor, prin activități practice de orientare, monitorizare și explorare în teren.
  • Înființarea Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat, una dintre primele structuri de acest tip din ariile protejate din România, oferind un cadru formal de implicare a tinerilor în procesele decizionale și activitățile educative ale parcului.
  • Evenimentele aniversare dedicate „Zilei Parcului Național Retezat – 90 de ani”, desfășurate în weekendul 24–25 mai 2025, la Centrul de Vizitare Nucșoara, alături de rangeri, junior rangeri, parteneri și membri ai comunităților locale.
  • Realizarea traseului tematic „Natură și Istorie – 90 de ani de Parcul Național Retezat”, un circuit interpretativ ce valorifică legătura dintre oameni și natură, prezentând istoria turismului montan, evoluția protecției naturii și reperele culturale din parc. Traseul include puncte de interes precum Cabana Pietrele, Poiana Soarelui, Cabana Gențiana, Cascada Maria Magdalena și Lunca Largă, oferind vizitatorilor o experiență educativă și culturală unică.

Mulțumim tuturor partenerilor, profesorilor, rangerilor și tinerilor implicați, care au făcut posibilă continuarea tradiției programului Junior Ranger și au contribuit la formarea unei noi generații de ambasadori ai naturii.