Campare
În Parcul Național Retezat camparea este permisă numai în locurile special desemnate de Administrația Parcului Național Retezat. Locurile de campare permise în Parcul Național Retezat se află în următoarele zone: în Poiana Pelegii – zona refugiului Salvamont; în porțiunea din cuveta lacului de acumulare Gura Apelor de la baraj până în dreptul cabanei silvice Gura Apelor, în măsura posibilităților; lângă refugiul turistic Branu; lângă Tăul Gugu; lângă Lacul Scărișoara; la Gura Zlata – zona cabanei silvice şi pe platoul de deasupra ei; lângă Lacul Zănoaga – zona refugiului turistic; la Râuşor; la Cârnic; la Pietrele – platoul din dreapta intrării în poiană dinspre Cârnic; lângă Lacul Bucura – zona refugiului Salvamont; la Baleia – zona refugiului Salvamont; la Stâna de Râu – zona refugiului Salvamont; la Buta – zona refugiului Salvamont; la Câmpuşel – în poiana aflată peste drum de cabana silvică.
Cabane
Dacă sunteți interesați să vă cazați la cabanele/pensiunile din Parcul Național Retezat aveți câteva variante, printre care:
Dacă sunteți interesați să vă cazați la cabanele/ pensiunile din Parcul Național Retezat aveți câteva variante, printre care:
Cabana Buta (1580 m) - este situată în partea de sud-est a munților Retezat, în apropierea traseului de creastă și a Tăului Buta, sub limita golului alpin, în etajul pădurii de molid, între vârful Drăcșanu de pe culmea Drăcșanu, șaua Plaiul Mic și vârful Buta Mică de pe culmea Străunele;
Cabana Gențiana (1670 m) - este situată pe partea nordică a masivului Retezat, cu acces pe ruta: Ohaba de sub Piatră – Sălașu de Sus – Cârnic – Pietrele. Cabana se află pe valea Pietrele la 2,5 – 3 ore de mers din Cârnic;
Cabana Pietrele (1480 m) - este situată pe partea nordică a masivului Retezat, cu acces pe ruta: Ohaba de sub Piatră – Sălașu de Sus – Cârnic – Pietrele. Cabana este situată la o altitudine de 1480 de metri fiind punctul de plecare pentru toate traseele de pe partea nordică a parcului;
Cabanele/pensiunile din Complexul Turistic Râușor (1400 m) – se află la circa 30 de kilometri de oraşul Haţeg, iar accesul spre staţiune este posibil de pe Drumul Naţional 68 Haţeg - Caransebeş, prin comuna Râu de Mori.
Administrația Parcului Național Retezat NU deține cabane pe teritoriul parcului și NU FACE REZERVĂRI la cabanele existente în parc. Vă recomandăm să contactați direct administratorii acestora.
Refugii
Rețeaua de refugii montane de pe teritoriul Parcului Național Retezat este formată din:
Refugiul Salvamont Poiana Pelegii (1633 m) - localizat în Poiana Pelegii, la 15 min. de mers din Gura Bucurii, punctul unde se parchează mașinile venite pe tronsonul Gura Apelor - Gura Bucurii (Poiana Pelegii);
Refugiul Salvamont Bucura (2041 m) - localizat pe malul lacului Bucura, la 2 ore de mers din Poiana Pelegii și la 45 min. de mers de curmătura Bucurii (trasee spre Vf. Bucura, Peleaga, Păpușa, Retezat);
Refugiul APNR Zănoaga (1997 m) - localizat pe malul lacului Zănoaga;
Refugiul Condor (1780 m) - localizat pe traseul dintre Complexul Turistic Râușor și Lacul Ștevia, în valea Ștevia;
Refugiul APNR Stănuleți (1100 m) - localizat pe valea Lăpușnicului Mare, între Rotunda și Gura Bucurii (Poiana Pelegii), la aproximativ 12 km de Barajul Gura Apelor;
Refugiul Salvamont Stâna de Râu (1563 m) - localizat în zona Poiana Stâna de Râu (în această zonă, pârâiele ce se varsă din Tăul Ţapului, Tăul Adânc, Tăurile Custurii, lacul Ciomfu Mare dau naștere Râului Bărbat);
Refugiul Salvamont Buta (1580 m) - localizat pe partea sudică a Retezatului, în amonte de cabana Buta.
Vă reamintim că în perioada estivală în refugiile Buta, Poiana Pelegii, și Bucura se asigură serviciul de permanență de către echipele salvamont și pot fi ocupate de către turiști doar în condiții excepționale (furtuni majore, incidente neprevăzute etc.). Turiștii care doresc să înnopteze în aceste zone în perioada estivală este necesar să vină pregătiți cu corturi.