În perioada 22–24 august 2025 a avut loc prima Adunare Generală a Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat (PNR), un eveniment organizat chiar de către membrii Consiliului Tinerilor și facilitat de Administrația Parcului Național Retezat și Asociația Rangerilor din România.
Pe parcursul celor trei zile, tinerii au dezbătut planuri, au luat decizii pentru activitățile viitoare și au participat la sesiuni dedicate implicării lor în conservarea naturii și dezvoltarea comunităților locale.
Consiliul Tinerilor din PNR este o structură de participare activă a tinerilor, creată pentru a sprijini implicarea acestora în educația ecologică, în activități de conștientizare și în procesul consultativ privind managementul Parcului Național Retezat.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Parcul Național Retezat – 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”, derulat de Asociația Rangerilor din România în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România, prin programul Spații Verzi – Arii Naturale Protejate.