Frumusețea Parcului Național Retezat atrage turiști din toată lumea, fermecând prin peisajele de o autentică sălbăticie, conturate de păduri, lacuri glaciare, păşuni alpine şi piscuri înalte, dar şi de flora şi fauna acestor locuri. Parcul Național Retezat înseamnă munți, păduri, zone de jnepeniș, râuri, cascade, chei, lacuri glaciare, poteci de creastă, o contopire a cerului și pământului care te lasă de cele mai multe ori fără grai. Parcul Național Retezat este un colţ de rai care merită să fie protejat.
În Parcul Naţional Retezat găsim 50 de vârfuri peste 2000 m, cel mai înalt fiind Peleaga, 2509 m, fiind îndeaproape urmat de vârful Păpușa, 2508 m. Vârful Retezat este cel mai cunoscut datorită formei sale „tăiate“, fiind vizibil din toată Țara Haţegului, dar ca altitudine este doar al treilea vârf din masiv, 2482 m.
Legenda spune că Retezatul este vârful apărut datorită unui flăcău viteaz. Demult, tare demult, în locul unde azi e Țara Haţegului, trăiau niște uriași. Unul dintre ei, cam hoţ de felul lui, cobora în sate și fura vitele oamenilor. Mulţi feciori și-au pierdut viaţa încercând să-l oprească, dar au fost răpuși de uriaș. Într-un târziu, un voinic a reușit să-l dovedească pe uriașul cel rău. Ca să fie sigur că acesta nu supravieţuiește, flăcăul i-a tăiat capul. În acel moment, s-a întâmplat o minune și uriașul s-a prefăcut într-o stâncă imensă „fără cap“ (Retezatul). Mâna i-a căzut printre munţi și s-a prefăcut în apă. Podul palmei sale s-a transformat în lacul Bucura, iar degetele în lacurile Slăvei, Lia, Ana, Viorica și Zănoaga.
La 2291 m se află Vârful Gugu din Parcul Național Retezat, cel mai înalt vârf al masivului Godeanu, un loc de legendă și învăluit de mister. Legendele spun că pe Vârful Gugu și-ar fi făcut sălaș Zamolxe, zeul dacilor, și tocmai din această cauză este considerat muntele sfânt al dacilor.
În partea sudică a Parcului Național Retezat, în Retezatul Mic cum mai este cunoscut, la 2014 m se află Vârful Piatra Iorgovanului, unde legenda spune că voinicul Iovan Iorgovan a răpus balaurul cu șapte capete. De pe Vârful Piatra Iorgovanului avem o spectaculoasă priveliște spre Retezatul nordic dezvoltat pe roci silicioase, unde giganții în prim-plan sunt Vârful Păpușa și Vârful Peleaga. Retezatul Mic se distinge de restul masivului nordic, fiind dispus pe roci calcaroase ce favorizează dezvoltarea reliefului carstic cu chei, peșteri și averne.
Parcul Naţional Retezat este supranumit “Tărâmul cu Ochi Albaştri”, datorită multitudinii de lacuri glaciare ce se găsesc în masiv şi care reprezintă aproximativ 38% din totalul de lacuri glaciare din România. Prezenţa lacurilor este rezultatul topirii foştilor gheţari alpini şi a urmelor lăsate de aceştia. Lacurile, alimentate de zăpada topită a crestelor, oferă privelişti de vis, iar dispunerea celor 54 de lacuri glaciare permanente în căldări, pe trepte de versanţi, în complexe sau izolate şi concentrarea lor într-un singur masiv muntos creează un peisaj spectaculos care atrage anual admiraţia a mii de turişti.
Lacul Bucura este cel mai întins lac glaciar din România cu o suprafață de 8,9 ha. Tăul Porţii este lacul glaciar aflat la cea mai mare altitudine din Munții Retezat, la o altitudine de 2260 m. Tăul Porţii este alimentat doar din izvoarele subterane și din precipitații fiind primul lac din salba de lacuri glaciare înșirate din căldarea Bucurei, al doilea fiind Tăul Agățat și continuându-se cu lacurile Bucura, Viorica, Florica, Ana și Lia. Un alt lac spectaculos este lacul Zănoaga care este cel mai adânc lac glaciar din țară, cu o adâncime de 29 m. Tăul Țapului este cel mai pitoresc lac din Retezat, fiind singurul care are o insuliță cu ochi verzi, de jneapăn. Alte lacuri glaciare care reprezintă o atracție pentru turiști, binecunoscute iubitorilor de munte și intens vizitate pentru frumusețea lor sunt: Galeșu, Tăurile Custurii, Ștevia și Tăul dintre Brazi - singurul lac situat în zona de pădure și care nu are origine glaciară din Parcul Național Retezat. Recomandăm spre vizitare un loc special, la care se poate ajunge ușor - lacul de acumulare Gura Apelor, care este situat pe limita de vest a parcului. Lacul este un habitat acvatic artificial, construit între anii 1975 și 1986 pe valea Râului Mare.
Printre atractiile turistice din parc se numără cascadele formate de-a lungul pâraielor și râurilor. Una dintre cele mai cunoscute este Cascada Lolaia, situată în partea de nord a Parcului Naţional Retezat, la o altitudine de aproximativ 1050 de metri. Cândva, demult tare, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfrcoșătoare s-a abatut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. Pe loc, de frică, cosițele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii. Turiștii sunt încântați să vadă Cascada Ciomfu care are una din cele mai spectaculoase căderi de apă din Parcul Național Retezat.
Pe perioada verii, Parcul Național Retezat, cu peisajele sale unice, vă așteaptă la drumeții montane care pot fi de relaxare, de cercetare, birdwatching, wildlife-foto etc. Diversitatea floristică din Parcul Național Retezat, care colorează în perioada verii peisajele montane, vă așteaptă să o admirați și fotografiați.
Tot pentru vizitatorii activi, dornici de mișcare, o altă variantă de petrecere a timpului liber o reprezintă cicloturismul, care se poate practica pe drumurile forestiere din Parcul Național Retezat. De asemenea, două din cele 12 trasee de cicloturism amenajate în Țara Hațegului trec prin Parcul Național Retezat. Practicarea cicloturismului pe potecile Parcului Național Retezat este interzisă.
Pe timpul iernii, cei care vizitează Parcul Național Retezat pot schia pe pârtia amenajată în Complexul turistic Râușor. Pentru cei pasionați de schiul de tură, cadrul natural oferă multiple variante de practicare a acestei activități.
Pe teritoriul Parcului Național Retezat sunt amenajate trasee de cățărare în Pereții Bucurii și Colții Pelegii. Traseele au grade diferite de dificultate și pot fi parcurse doar cu echipament specific.