Acces Parc - harta & descriere Print

29.08.2019

DRUMURILE SPRE/ÎN PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Râu de Mori - baraj Gura Apei: practicabil cu atenție, cu orice tip de mașină.

Baraj Gura Apei - Poiana Pelegii: practicabil. De reținut că NU este drum asfaltat, ci drum forestier, cu porțiuni dificile, care trebuie parcurse cu foarte multă atenție. Recomandăm parcurgerea drumului cu autovehicule 4x4WD.

Râu de Mori - Râușor: practicabil cu orice tip de mașină (asfalt).

Nucșoara - Cârnic: practicabil, necesită atenție sporită.

Cârnic - Pietrele: închis pt. autovehicule.  Atenție!  Mașinile se lasă la Cârnic

Hobița - Stâna de Râu: practicabil pentru mașini cu gardă la sol înaltă (gen Logan, Skoda, Sandero și altele asemenea) și 4x4. Necesită atenție sporită pe unele porțiuni.

Câmpul lui Neag - cabana Buta: dificil până în punctul ”La Beci” (numai cu auto cu gardă la sol înaltă).  La Beci - cabana Buta: deteriorat (greu practicabil și cu mașini off-road).
____________________________________

ATENTIE‼️

Starea drumului spre Gura Bucurei (Poiana Pelegii) se poate schimba pe neașteptate. ex. în cazul în care cad ploi torențiale, drumul poate fi distrus, în special, în zonele unde sunt torenți sau pâraie care se varsă în Lăpușnic. 

De reținut că nu s-a făcut o reparație capitală a drumului forestier (Rotunda - Gura Bucurei), ci au fost refăcute doar porțiunile distruse de calamități.

Pentru ca lumea sa constientizeze cat de grav a fost afectat drumul, am pus un link cu cateva secvente filmate de echipa MTB *_* Hunedoara in luna iunie 2018.  https://www.facebook.com/directiasilvicahunedoara/videos/414694555831232/

 

Aici, filmarea intregului drum, iun. 2018. Urmariti, in special, intervalele: 7:06-8:55, 9:37-10, 11:23-14:30, 14:49-16:30 Filmarea a fost facută de Călin Golgotiu de la MTB Hunedoara, dinspre Poiana Pelegii spre Gura Apei. https://www.youtube.com/watch?v=myfAl3fHsi0&feature=youtu.be
În iarna și primăvara 2019 zăpada și ploile au distrus și alte porțiuni de drum în plus față de cele din filmare.