Arbori prin anotimpuri PDF Print E-mail

Copiii fac cărți de identitate arborilor

Școala Gimnazială din Râu de Mori și RNP- Administrația Parcului Național Retezat s-au alăturat Asociației Rangerilor din România într-un proiect numit ”Arbori prin anotimpuri”. Cei 38 de elevi din clasele I-III și din clasa a VII-a au activități în laboratorul viu aflat aproape de școala lor - curtea unde își avea sediul Ocolul Silvic Retezat, peste drum de Primăria Râu de Mori. Aceasta este un loc ideal pentru lecții în natură, fiind foarte la îndemână și bogat în ”material didactic” de prima mână. De-a lungul celor patru anotimpuri, aici pot fi observate numeroase specii de arbori și arbuști*
Copii s-au împărțit în 10 echipe, care și-au ales câte o specie de arbore din curtea ocolului. Echipele și-au ales nume din natură, precum Șoimii, Bufnițele, Vulturii, Floare de colț, Veverițele, Iepuraș, Natura sau inspirate din filmele preferate- Dalmațienii. Alții au ales nume criptice: IRAL și EROD. Fiecare echipă alege un nume pentru arborele adoptat și îi face o carte de identitate cu fotografia aferentă. Toate însemnările și imaginile sunt înscrise în Jurnalul arborelui.
Vezi detalii aici
www.facebook.com/168705939972143/photos/?tab=album&album_id=712429765599755

Parcul dendrologic din Râu de Mori

Interesant e că pe o suprafață atât de mică cresc zeci de arbori și arbuști, din vreo 20 de specii* autohtone sau exotice. Spectaculosul arbore lalea e la câțiva pași de două specii de tuia și de un frasin falnic. Dacă întinzi mâna de pe trotuar, poți simți asprimea scoarței celor câteva exemplare înalte de Douglas, conifer cu creștere rapidă, originar din America. Pe aleea alăturată stau aliniate câteva magnolii, iar fântâna cu lanț e străjuită de un arbore al pagodelor. Printre coniferele veșnic verzi, avem și un exemplar de larice sau zadă Larix decidua, conifer care toamna-și pierde frunzele. La sfârșitul verii și toamna aici găsești conuri de pin, molid, larice și Douglas, dar și castane comestibile și nuci, spre bucuria veverițelor.

Date tehnice proiect

Titlul proiectului ”Arbori prin anotimpuri”

Organizatori: Școala Gimnazială Râu de Mori, RNP- Administrația Parcului Național Retezat și Asociația Rangerilor din România
Participanți: 38 de elevi (cl. I-III și cl. a VII-a), coordonați de prof. Aurel Ursu și Leontin Bursesc

Scopul proiectului: aducerea copiilor în natură și desfășurarea unor activități atractive având ca subiect arborii

Loc de desfășurare: școală, curtea fostului ocol silvic, centrul de vizitare Ostrovel, traseul tematic și zona Nucșoara

Calendarul activităților:

Toamna 2016

-Stabilirea celor 10 echipe de elevi care vor adopta câte o specie diferită de arbore;
-alegerea arborelui care este adoptat de fiecare echipa și găsirea unui nume frumos/nostim pentru acesta;
-”botezul” arborelui și completarea CNP-ului în jurnalele arborilor;
-fotografierea/desenarea arborelui adoptat;
-culegerea și conservarea de mostre (frunze, scoarță, fructe/conuri)

Oct. 2016-mai 2017
Fiecare echipă face observații asupra caracteristicilor arborelui adoptat și a schimbărilor prin care trece și le notează în Jurnalul arborelui

Primăvara-începutul verii 2017
Culegerea și conservarea de mostre de primăvară/vară și continuarea observațiilor

Mai-iunie 2017
Expoziția cu public
Arborele meu: pregătirea panourilor dedicate arborilor adoptați și prezentarea lor de către fiecare echipă

-Excursie tematică ”Pădurea și omul” pentru echipele cu cele mai bune rezultate
-Realizarea instalației frunzar de la Cv Ostrovel

Informații suplimentare:
Claudia Danau CLOAKING , CLOAKING și Leontin Bursesc www.facebook.com/leontin.bursesc/

Imagini: www.facebook.com/168705939972143/photos/?tab=album&album_id=712429765599755

*arbore lalea Liriodendron tulipifera, arborele pagodelor Ginkgo biloba, Douglas Pseudotsuga menziesii, tuia Thuja orientalis și Thuja occidentalis, tisa Taxus baccata, larice Larix decidua, molid Picea abies, pin de pădure Pinus sylvestris, anin negru Alnus glutinosa, chiparos de baltă Taxodium distichum, frasin Frasinus excelsior, castan comestibil Castanea sativa, nuc Juglans regia, magnolie Magnolia sp., buxus șamd.

 

 

SUS