Suveniruri pentru turiști PDF Print E-mail

Asociația Rangerilor din România și Administrația Parcului Național Retezat au organizat al șaselea atelier demonstrativ pentru realizarea de replici de flori de colț.
Au participat femei și fete harnice din Țara Hațegului, interesate de producerea de suveniruri mici.

”Am venit de fiecare dată fiindcă-mi place și învăț lucruri noi. Anul trecut am făcut narcise pentru cei care au venit la Poiana Narciselor, când a fost festivalul. Ca să nu rupă narcisele și să calce în picioare fluturii din poiană, vizitatorii au primit câte o narcisă făcută de noi” spune Maria, o femeie harnică din Sălașu de Sus.

La  încheierea ciclului de ateliere interactive, organizate începând cu anul 2014, opt dintre cele mai harnice, perseverente și talentate participante au primit câte un certificat care atestă participarea lor la atelierele de creare de suveniruri.
În noul sezon turistic, vizitatorii Țării Hațegului vor găsi mici suveniruri, majoritatea sub formă de podoabe făcute de mână.
90% dintre acestea sunt produse unicat sau realizate în serie mai mică de 10 bucăți.

Activitățile pentru crearea de produse artizanale vandabile fac parte din proiectul ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG, în România.

Pentru mai multe detalii privind granturile SEE, accesați www.eeagrants.org.

Pentru detalii privind Fondul ONG în România, accesați www.fondong.fdsc.ro

 

SUS